Intervenția chirurgicala

Reprezinta procedura medicala care va fi aplicata copilului dvs. Aceasta procedura este necesara pentru a vindeca sau ameliora o boala anterioara a copilului dumneavoastră. Intervențiile chirurgicale pot fi minore (de exemplu extirparea unei mici tumorete), sau majore (cum ar fi chirurgia oncologica de extirpare a unei tumori maligne), însa toate procedurile au potențialul de a deveni cu risc major, în special în cazul complicațiilor.

Aceste operații pot fi efectuate sub anestezie locala, de contact sau sub anestezie generala. In principiu la copil, în secția noastră, marea majoritate a intervențiilor se fac sub anestezie generala. Alegerea tipului de anestezie o veți face preooperator împreună cu medicul chirurg și/sau anestezist.

Intervențiile chirurgicale se efectuează în sala de operație, în mediu steril. Dv. veți putea merge cu copilul pana în sala de operație unde veți rămâne pana în momentul în care copilul adoarme anesteziat de către medicul anestezist. Dupa acest moment veți aștepta terminarea intervenției în salonul ATI Pediatrie, unde va fi adus copilul după terminarea intervenției chirurgicale.

Copilul va rămâne o perioada de timp, imediat postoperator, internat în ATI Pediatrie, pentru o atenta supraveghere și monitorizare. Acesta perioada este stabilita de către medici în funcție de complexitatea intervenției și poate varia de la câteva ore pana la câteva zile.

Dupa aceasta perioada copilul este transferat din nou pe secție unde va rămâne pana la momentul externării stabilit de către medicul curant.