Curs Malformații Labio-Maxilo-Palatine – Dr. Radu-Iulian Spătaru
În data de 13 noiembrie 2019, avem onoarea de a fi gazdele domnului conferențiar universitar Radu-Iulian Spătaru, director medical al Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii “Maria Sklodowska Curie” București.
Cu o activitate medicală de peste 25 de ani, Conferențiar Doctor Spătaru are o bogată experiență clinică în sfera anomaliilor oro-faciale, dar și în chirurgia oncologică și a diverselor malformații congenitale. A realizat pentru prima oară în România, cu succes, o separare a unor gemeni siamezi.
Dr. Spătaru a prezentat peste 100 de lucrări în plenul a numeroase manifestări științifice naționale și internaționale, obținând mai multe distincții și un brevet de invenție OSIM pentru “Dispozitiv medical de realizare a anastomozei eso-esofagene în atrezia de esofag întinsă”.
A coordonat sau a fost membru activ în numeroase proiecte internaționale, dintre care amintim:
- “Development of multidisciplinary innovative strategies for the care of the Romanian individuals with cleft lip and/or palate’’ (Inter-instituțional cooperation în higher education – EEA Financial Mechanism 2009-2014, în parteneriat cu Universitatea din Oslo)
- “European Cleft and Craniofacial Initiative for Equality in Care” (COST Action: CA16234)
- “Early Care Training Programme for health care professionals working with children born with orofacial clefts and/or craniofacial conditions” (proiect Erasmus+)
- “Act Now – A training program development for healthcare professionals to use the principles of acceptance and commitment therapy (ACT) to facilitate patient adjustment to the challenges of living with a visible difference” (proiect Erasmus+)
- “Cutting Edge Training: Optimising medical outcomes for patients undergoing appearance altering procedures via innovative training of health care professionals” (proiect Erasmus +)
Conferențiar Dr. Spătaru va susține un curs de malformații labio-maxilo-palatine, cu următoarea structură:
- 13:00-13:30 Primire/inscriere participanti
- 13:30-14:30 Ingrijirea copiilor cu despicatura de buza si/sau de palat – un model de abord multidisciplinar.
- 14:30-15.00 Coffee Break in Holul Centrului de Conferinte
- 15:00-16:00 Prezentarea proiectului European Cutting Edge Training
- 16:00-17:00 Prezentarea modulelor de curs
- 17:00-18:00 Prezentari de cazuri relevante pentru ilustrarea importantei factorilor psihosociali. Concluzii.
- 18:00-21:00 Cocktail in holul Centrului de Conferinte
Acest curs face parte din proiectul european Erasmus + “Cutting Edge Training: Optimising medical outcomes for patients undergoing appearance altering procedures via innovative training of health care professionals” – Multiplier Event.
Participarea este gratuită, iar numărul de locuri este limitat la 30 de persoane. Dacă doriți să participați, vă rugăm să trimiteți un email pe adresa congres@pediatrica.ro cu:
- numele dvs complet
- numărul de telefon
- subiect “Înscriere curs malformații labio-maxilo-palatine”
Confirmarea se va face în funcție de data și ora la care am primit email-ul.