In chirurgia pediatrica exista un grup de afectiuni genitale acute la baieti, numit sindrom de scrot acut, care se caracterizeaza prin tumefactia scrotului (punga in care stau testiculele), cu durere, roseata, caldura locala, uneori febra, varsaturi etc. Cauzele care pot determina acest sindrom de scrot acut sunt multiple. Vom incerca sa vorbim despre unele dintre cele mai frecvente, cele care sunt urgente chirurgicale.
Se realizeaza in principal prin examinarea clinica si istoricul copilului. Astfel se poate constata ca:
Desi aparent diagnosticul ar trebui sa fie stabilit usor, in realitate de multe ori diagnosticul este dificil, mai ales in cazurile in care copilul este prezentat tarziu la consult. Din acest motiv in cartile clasice de chirurgie scrotul este, de multe ori, comparat cu o ,,cutie a Pandorei”. Uneori simptomele sunt inselatoare, istoricul este dificil deoarece copilul evita sa povesteasca (chiar ascunde o perioada parintilor aparitia durerilor si a tumefactiei). Din acest motiv este foarte importanta efectuarea unei ecografii testiculare, de catre un medic ecografist sau chirurg pediatru cu competenta in ecografie. Ecografia testiculara trebuie sa aprecieze comparativ structura celor 2 testicule, dimensiunile, vascularizatia prin ecografie Doppler, prezenta sau nu a lichidului intravaginal (in jurul testiculului), prezenta de formatiuni tumorale etc.
Analizele de laborator sunt importante mai ales in cazul bolilor sistemice precum si a tumorilor testiculare.
In cazul in care exista dubii de diagnostic se apeleaza, in ultima instanta, la explorarea chirurgicala a scrotului, care pune diagnosticul definitiv si permite si tratamentul.
Este diferentiat in functie de diagnostic si poate fi nechirurgical sau chirurgical.
1. Nechirurgical – conservator, poate fi aplicat acelor afectiuni care nu pun in pericol testiculul (orhiepididimita, reactii alergice, anumite torsiuni de hidatida, traumatisme etc.). El trebuie sa fie indicat de catre medicul chirurg pediatru. Consta in repaus la pat, punga cu gheata, tratament simptomatic antialgic si antiinflamator. Foarte importanta este supravegherea, urmarirea copilului cu eventuala repetare a ecografiei, deorece, uneori este necesara schimbarea atitudinii terapeutice si efectuarea interventiei chirurgicale.
2. Chirurgical – Consta in efectuarea, sub anestezie generala, a unei incizii la nivelul hemiscrotului afectat cu exteriorizarea testiculului. Dupa inspectia acestuia se ia decizia terapeutica care poate consta, in functie de boala descoperita, in:
Autor Dr. Mihai Galinescu, medic primar chirurgie si ortopedie pediatrica