Apendicite acute / cronice

Reprezinta inflamația și infecția apendicelui vermiform cecal, Acesta este o structura cu aspect de deget de mănușă a cecului care, in anumite condiții (infecție, obstrucție mecanica cu coproliți sau paraziți etc), se poate inflama sau chiar perfora, ceea ce duce la peritonita.  Apendicita reprezinta cea mai frecventa boala abdominala care necesita intervenții chirurgicale în perioada copilăriei. De asemenea apendicele poate fi implicat și în alte boli inflamatorii, infecțioase, tumorale sau procese cronice care, finalmente sa ducă la apendicectomie.

  • analize de laborator
  • investigații imagistice, in special ecografia abdominala dar și alte investigații de tipul radiografie pulmonara, CT abdominal (mai ales dacă exista incertitudini de diagnostic)

Deși este posibil și tratamentul conservator, antibiotic și antiinflamator, în marea majoritate a cazurilor acute tratamentul este apendicectomia laparoscopica sau apendicectomia clasica (în funcție de preferințele și abilitățile chirurgului precum și a dotării serviciului în care se operează pacientul)

In serviciul nostru de chirurgie pediatrica preferam, cu anumite excepții, tratamentul chirurgical laparoscopic.

  • Posibilitatea controlului complet al cavității abdominale, cu inspecția organelor intra-abdominale – ficat, stomac, splina, intestin subțire, colon, organe genitale interne, perete abdominal (uneori exista afecțiuni sunt, de fapt, cauza simptomatologiei copilului – hernia, afecțiuni ovariene, tumori, etc.)
  • Estetic – incizii de 3 – 5 mm, 1 incizie de 10 mm
  • Recuperarea rapida cu externarea în 2-3 zile și reluarea completa a activității fizice, sportive în cca 2 săptămâni de la operație
  • Practic nu există (dacă dotarea materială este corespunzătoare si competențele profesionale sunt adecvate)
  • Exista situații în care operațiile nu pot fi efectuate laparoscopic și trebuie convertite

* Informațiile prezentate sunt doar cu titlu informativ. Puteți afla foarte multe informații dacă accesați internetul, însă cel mai bine este sa discutați cu medicul curant al copilului dumneavoastră.