IN MEMORIAM Domnul Doctor Gelu Țilea
Pe data de 17 august 2020 a trecut la cele sfinte unul dintre oamenii remarcabili ai chirurgiei pediatrice românești și un reper în dezvoltarea medicinei și chirurgiei pediatrice băcăuane – domnul doctor Gelu Țilea. Chirurg și ortoped pediatru eminent, elev al profesorului Economu, întemeietor al Serviciului de Chirurgie și Ortopedie Pediatrică Bacău (prima secție non-universitară de acest tip din țară), domnul doctor Gelu Țilea a fost unul dintre cei puțini aleși să contureze și să definească chirurgia pediatrică românească în perioada modernă.
S-a născut pe 21 iunie 1935, în comuna Blăgești, pe atunci în județul Tutova, cu capitală la Bârlad într-o familie de învățători cu 5 copii. Mama Atena, neam de grecoaică, de la care a moștenit o memorie prodigioasă și o oratorie de excepție, tatăl, Ștefan, răzeș moldovean, de la care a moștenit o tenacitate și o perseverență deosebită.
Urmează cursurile elementare la Școală Generală din comună, sub îndrumarea tatălui, și apoi Liceul „Gheorghe Roșca Codreanu” din Bârlad (înființat în 1846, al 4-lea cel mai vechi liceu din Moldova și Țară Românească, după cele de la București, Iași și Craiova). Amintirile, extrem de plăcute ale domnului doctor din acea perioadă, sunt urmate de cele ale războiului, cu decesul tatălui, și ale ocupației rusești, plină de atrocități. În 1953 începe studiile de medicină la Institutul de Medicină și Farmacie Iași pe care le termină cu brio în 1959. Este o perioadă plină de efervescență creatoare, în ciuda timpurilor dificile, în care, pe lângă studiul asiduu, doctorul își găsește timp să fie sufletul grupei de teatru de amatori „Seringă” a Facultății de Medicină. „Dacă ar fi profesat teatrul ar fi fost în cercul marilor genii ale teatrului comic românesc în perioada ’65-’80. Dar el s-a devotat sănătății copiilor și chirurgiei pediatrice”, spunea despre el domnul profesor Gabriel Ionescu.
[…]
Citiți articolul complet pe site-ul Deșteptarea:
https://www.desteptarea.ro/in-memoriam-domnul-doctor-gelu-tilea