Cum sunt tratate afecțiunile chirurgicale și ortopedice ale copilului în vremuri de epidemie COVID? (I)
Din păcate, copiii, chiar dacă sunt izolați în casă împreună cu părinții lor, sunt la fel de dornici de mișcare, de curioși, de neastâmpărați. Ca urmare, există o varietate largă de accidente pe care le pot suferi cei mici – de la mici vânătăi, contuzii, entorse până la fracturi, arsuri, plăgi, ingerare de corpi străini, etc. De asemenea, copiii pot face, ca și în vremurile normale, apendicite, peritonite, hernii ștrangulate, torsiuni de testicul, dar și afecțiuni mai banale precum furuncule, balanopostite etc.
Prin urmare am considerat că este important să scriu despre atitudinea pe care ar trebui să o aibă un părinte când este pus în fața unei asemenea situații.
- În primul rând trebuie să își păstreze calmul și să evalueze cât mai real situația. În multe cazuri întâlnite de noi în practică, părintele se sperie în fața unor situații relativ simple. De exemplu o mică rana poate să sângereze destul de mult, dar această sângerare se poate opri prin apăsare cu un prosop curat pentru 5 minute, iar apoi rana se spală și, dacă este mică (cum se întâmplă de cele mai multe ori) este suficient să fie pansată și îngrijită la domiciliu, fără a fi nevoie să vă deplasați la spital.
- În al doilea rând, încercați să solicitați informații telefonice sau online despre atitudinea pe care ar trebui să o aveți față de boală copilului. Se lucrează, în aceste momente, la implementarea unui sistem de telemedicină, care să poată rezolva o mare parte dintre aceste cazuri. Pentru rezultate maxime trebuie să aveți foarte clar în minte că informațiile pe care le oferiți dvs. despre copil trebuie să fie clare, concise, relevante.
- În cazul în care este necesar totuși consultul, trebuie să știți că în acest moment, datorită condițiilor, consultarea copiilor cu afecțiuni ortopedico-chirurgicale nu poate fi realizată decât prin UPU Pediatrie. Vă voi explica pe scurt sistemul creat în Spitalul Județean Bacău (care probabil este același și în alte unități sanitare). Astfel:
- Copiii bolnavi, însoțiți de părinții lor, se vor prezenta la Corturile instalate în curtea spitalului unde aparținătorii vor completa fișe despre datele lor medicale (febra, tuse, contact COVID etc.).
- De aici, cu fișele completate, vor fi dirijați către UPU Pediatrie unde, după consultul de către medicul de urgență, eventual efectuare de investigații imagistice (radiografii, ecografii), analize, va fi chemat pentru consult medicul specialist de chirurgie și/sau ortopedie pediatrică. În cele mai multe cazuri se efectuează tratamentul pe loc al afecțiunii după care copilul pleacă acasă cu indicații.
- În cazul în care este necesară internarea copilului, i se vor face formele de internare și va fi deplasat în Secția de Chirurgie și Ortopedie Pediatrică sau ATI Pediatrie (în funcție de gravitatea cazului și patologie). Traseul pacientului pediatric internat va fi diferit în funcție de faptul dacă este contact/confirmat COVID sau nu. Pe parcursul internării se vor respecta regulile instituite cu ocazia acestei epidemii și care au rolul de a va proteja pe dvs. și pe copilul dumneavoastră.
Dr. Mihai Galinescu, Medic Primar Chirurgie și Ortopedie Pediatrică, șef Secție Chirurgie și Ortopedie Pediatrică, SJU Bacău